Psi8imal
Generații Împreună 2.0
Cine sunteți voi, cum v-ați format?
Suntem un grup de psihologi. Ne cunoaștem din perioada studenției, când ne-am dat seama că avem viziuni și planuri comune.
Locul derulării inițiativei (locul fizic sau mențiunea „online”, eventual detalierea platformei/soluției online)
Vom desfășura activitățile 1 la 1 în Parcul Central, în parcul 14 iulie, în parcul Detunata și/sau în Parcul Feroviarilor.
O scurtă descriere a inițiativei în limba română
Cu toții ne naștem, copilărim, ne trezim adulți și, la un moment dat, vârstnici. Timpul trece și în trecerea lui aduce tot mai multe schimbări. Copii fiind, ne este ușor. Adulți fiind, învățăm să ne adaptăm. Dar ce facem atunci când vine seara în viața noastră? Răspunsul corect este că învățăm în continuare. Așadar, echipa Psi8imal vrea să vină în ajutorul celor care vor să învețe cu toate că sunt trecuți de prima tinerețe.
Nu a fost nevoie de o pandemie să ne dăm seama de importanța stăpânirii elementelor de bază ale utilizării aplicațiilor de comunicare (facebook, WhatsApp, Skype) sau de navigat în telefoane Samsung și Apple, dar aceasta a accentuat nevoia de comunicare la distanță. De aceea, considerăm important să venim cu o a doua ediție a proiectului Generații Împreună. În cadrul acesteia, vom susține persoanele de vârsta a treia în demersul de a învăța și de a rămâne conectați cu ceilalți. În plus, tragem un semnal de alarmă cu privire la integrarea socială a celor mai în vârstă dintre noi.
Ce activități concrete doriți să realizați în cadrul inițiativei?
Dorim să derulăm două tipuri de activități, ambele având ca scop educarea și familiarizarea persoanelor în vârstă cu utilizarea tehnologiei.
Prima activitate – Să învețe bunicul cum e cu click-ul – este una deja cunoscută, pe care am implementat-o și anul trecut. De data aceasta, respectând recomandările pentru prevenția răspândirii noului coronavirus, întâlnirile cu beneficiarii vor fi exclusiv 1 la 1. Ne vom vedea în spații deschise și vom purta mască pe tot parcursul interacțiunii. Aceste întâlniri 1 la 1 vor dura 30 de minute și se vor stabili de comun acord în urma unei programări. Persoanele doritoare se vor programa online sau telefonic. Vom desfășura această activitate de cel puțin 4 ori pe parcursul derulării proiectului – în cartierele clujene, dar și în centru, în funcție de solicitări.
Al doilea tip de activități vor presupune transmiterea de informații fără contact direct cu beneficiarii. Mai precis, vom distribui, în locurile special amenajate pentru publicitate din blocuri, o serie de pliante informative, cu pașii necesari pentru a utiliza diferite aplicații de bază (cele de comunicare).
Cărei nevoi a (membrilor) comunității clujene credeți că răspunde inițiativa voastră?
În primul rând, date fiind condițiile, inițiativa răspunde nevoii stringente de a îngriji sănătatea mintală proprie, dar și a celor din jur.
Totuși, sănătatea mintală a persoanelor în vârsta este una îngrijorătoare. Întrucât mulți dintre acești oameni rămân văduvi sau/si se pensionează, implicarea lor în societate, precum si șansele lor de a socializa se reduc dramatic. Astfel, s-ar putea instala singurătatea, sentimentul de inutilitate, lipsa de sens si semnificație a vieții sau chiar depresia.
Cu siguranță fiecare dintre noi are o rudă, un vecin sau o cunoștință care ar dori să se descurce mai bine cu utilizarea telefonului sau știe persoane cărora le-ar prinde bine să primească niște scurte cursuri care să le dezvolte abilitățile tehnice.
Cui doriți să vă adresați?
Persoane în vârstă (peste 60 de ani)
Specificul grupului țintă, dacă există (Ex. artiști, studenți, pasionați de tehnologie etc.)
Ne adresăm persoanelor în vârstă (60+), care au dificultăți în a utiliza tehnologia – fie că ne referim la aplicații specifice (Facebook, WhatsApp etc) sau la un aparat anume (telefonul mobil, laptopul, tableta).
Cum doriți să promovați această inițiativă?
Ne propunem să o promovăm offline, prin afișaj stradal, în scările de bloc sau în mijloacele de transport în comun, dar și online, utilizând rețelele sociale (prioritar Facebook), precum și publicații media online.
Care credeți că va fi efectul derulării inițiativei voastre?
Ne așteptăm ca participanții direcți să își consolideze cunoștințele cu privire la tehnologie și să găsească persoane la care să apeleze pentru aceste neclarități. În plus, considerăm că acest proiect (și promovarea sa inclusiv online) reprezintă o oportunitate pentru cei mai tineri (copii, nepoți etc), să își amintească de proprii părinți, bunici sau rude ori vecini mai în vârstă și să conștientizeze nevoia de a le fi alături în această perioadă dificilă. Astfel, ne așteptăm ca problemele cu care se confruntă persoanele în vârsta si cu suport social scăzut sa fie aduse în atenția publică. Mai mult, considerăm că derularea cu succes a evenimentelor pe care le propunem va crește implicarea persoanelor de vârsta a treia în viața comunității si va aduce și un plus de viață comunitară, mai mult sens si semnificație vieților acestor oameni.
Înapoi la inițiative